vineri, 12 septembrie 2008

“Lasa-ma sa te iubesc asa cum stiu eu, cum pot eu...”

Adica...cum? Mult? Putin? Evident? Strident? Spontan? Fin? Puternic? Evaziv? Trecator?
Banuiesc un singur raspuns sigur la toate acestea: NU STIU – eternul raspuns. Asta te scapa din orice incurcatura: nici nu confirmi, nici nu infirmi, nici nu ranesti, nici nu dai sperante – nimic nu poate fi folosit impotriva ta. Daca la “nu stiu” adaugi o privire, acea privire tristo-condescendento-cordialo-milostiva, atunci esti “out of bucluc”. Degeaba incerci sa ridici vAalul misterului uman cu “de ce”-uri si explicatii – cu “nu stiu” esti sah mat. Nici macar nu poti sa-l urasti pe cel care ti-l toarna, nu ca as sti eu foarte multe lucruri despre ura – stiu doar despre razbunare (si este din vina zodiei:), dar asta e alta discutie :D
Acum...eu nu numai ca nu stiu, dar nu mai inteleg nimic. In trecut aveam o gramada de teorii: scosesem si o axioma (simplista asa ca de cap de femeie) – daca tie iti place de el sau de ea – nebuneste si ii si arati, atunci poti sa fii sigur ca el sau ea iubeste pe altcineva sau ca oricum te va ocoli. Erau si variatiuni pe aceeasi tema, dar esenta este in refrenul “nu stiu” si mai ales “nu se demonstreaza nimic, se ia totul ca atare”.
Am spus si eu o data “nu stiu”: mi-a parut foarte rau. Am avut dupa aceea senzatia ca am fost drastic pedepsita. E destul de simplist sistemul: “dai-primesti” sau cel “al recompensei”, dar altul la indemana nu aveam. Asta iti poate da insa si o atitudine (hai sa nu zic serviabila) asa “de bine” – adica daca poti usor ajuta, de ce sa nu o faci. Iar fapta buna mi se pare ca este bumerang. Ma indepartez insa...sa ma apropii din nou:
De cateva zile simt o oboseala fara motiv. Nu mi-ar lua mult timp sa gasesc cateva motive, dar vreau sa-l gasesc pe cel adevarat, sa-l prind in flagrant delict si sa-l elimin sau macar sa-l bag la racoare pentru ceva timp. Dupa ce trec prin fazele de oboseala, lehamite, enervare, creierul o ia de la capat cu analiza: ei bine – da, eu nu am nicio vina. Si analiza ia la puricat o gramada de povesti proprii sau ale altora. Si iar inteleg ca nu inteleg nimic...nu-mi pasa de nimiiiiic (si am spus-o din pacate numai pentru rima – pam, pam).

Niciun comentariu: