De ziua mea, mamico

Iar a trecut ziua mea…parca a fost ieri – n-a fost ieri, ci acum 13 zile. Banuita ca sunt “printre persoanele alea care se deprima de ziua lor”, m-am hotarat sa nu ma deprim – decat preventiv, a doua zi, dar nici atunci nu mi-a reusit ca inca eram incantata de ceea ce am primit de ziua mea.

Am primit mesaje frumoase, urari asemenea, cuvinte pe care incercam sa le retin prin repetare gandureasca parca pentru a le transforma in incantatii sau a le cristaliza pentru a le face mai grele si inca dainuitoare mai mult de 3 secunde in aceasta realitate. Realitate in care speram sa fiu eu cu “implinirea tuturor dorintelor”. Dupa cum am mai zis, analiza si intelepciunea adunate timp de 28 de primaveri sau din buchetul vietii, m-au facut sa stiu foarte clar ce-mi doresc. Si tocmai pentru ca stiu, nu spun. Pentru ca am tatuate niste superstitii pe fixatii principiale perene care tipa sus si tare ca daca spun, nu se implinesc.

Imi place ca ziua mea ca este in ianuarie. Daca m-ar fi pus cineva sa aleg, poate as fi ales mai, dar timpul a trecut, m-am obisnuit cu ea in ianuarie si chiar a inceput sa-mi placa...faptul ca sunt capricorn. Anul acesta a fost singurul an cand ziua mea m-a prins treaza chiar de la inceputul ei. Pe 13 am cantat undeva si pe la 12 a inceput lumea sa-mi cante “la multi ani”. Nu mai stiu sigur, dar am impresia ca tot eu am lansat zvonul ca ar fi ziua mea: mi-a scapat fata de cineva cred (nu mai stiu exact fata de cine – acum nici fata de mine nu pot sa recunosc ca mi-ar fi scapat intentionat), si nu m-am asteptat ca lumea:
Teddy, Mysha, Cristinica, Gioni, Gabi, Nico, Andra, Carmen, Horatiu, Cristina, Cristina, Florina, George, Vera, Dana, Irina, Razvan, Cristina, Alina, Radu, Ramona, Carmen, Crina, Ovidiu, Iulia, Alina, Titush, Ovidiu, Edi, Tudor sa reactioneze asa de frumos.

Am primit numai cadouri conceptuale anul acesta. De la gasca ce s-a adunat sub umbrela toponima de Folk Frate, am primit 11 carti – adica o echipa de fotbal de scriitori – bun e un blog la casa omului. De la colegii mei de serviciu am primit un sac de dormit care se face mic-mic si cand il scoti din hainuta lui il scuturi de cateva ori, se umple cu aer si tine de cald…chiar si la -10 grade. Am primit si un rucsac frumos cu mult rosu in care iti poti cara laptopul daca ai. Daca nu, pui doua haine in el si pleci la Roma dupa ce ai primit un bilet cado’. Am mai primit un puloveras de la una dintre cele mai haioase prietene ale mele, dar nu-mi venea conceptul asa ca am pupat-o de sute de ori (in gand) ca mi-a inteles sinceritatea…cam aceeasi prin care si ea se elibereaza din cand in cand. Am mai primit un fes dintr-un material izolant termic ca sa stea la caldura toate ideile care nu se concretizeaza din cauza lenii sau a oboselii. Si am mai primit o intrunire cu fetele in care s-a gatit chinezeste, s-a ragait vin alb (fin de neobservabil totusi) si s-a mancat nesimteste inghetata de cacao. Apoi am primit o perie care sa-mi descurce firele roscate dupa vopsit, ce se chinuiesc sa le mascheze pe cele albe ce sunt niste dovezi contestabile ale intelepciunii mele inchipuite si un sampon care sa le spele de toate pacatele de a cadea si a urati parchetul de la mine din camera. Am mai primit ciocolata alba si ciocolatie ca sa am din nou motiv de a ma plange ca vreau sa slabesc si sa-mi amintesc ca mi-am promis a suta oara ca ma apuc de exercitii. Si…o crema care sa inmoaie obrazul gros, dar sensibil, ce contribuie neincetat la forma ovala a fetei care are cam multe riduri…de la atata hlizeala.

Am cam primit multe cadouri – pentru ca merit! Pentru ca ii iubesc pe toti cei care mi-au zis la multi ani si nu numai…

Blogareala

Anul trecut, nu ma stiu cum, m-am hotarat sa-mi fac blog. Am fost intampinata cald cu “bine ai venit in blogosfera” si alte imbratisari verbale. Apoi am inceput sa ma invart si eu prin sfera, sa citesc, sa observ, sa zambesc, sa ma bucur. Si am avut surprize placute: am gasit oameni care scriu foaaarte bine, cu idei foaaarte faine si care sunt foaaarte haiosi. Unul dintre ei este Pantacruel care m-a impresionat cu acest post:

http://pantacruel.blogspot.com/2008/09/echipa-probabil.html

Dupa care, am raspuns chemarii interactive cu grasanul de comentariu de mai jos. Il reiau pentru ca spiritului meu aleator de feminista ii place ce a iesit. Asadar:

Unsprezecele femeiesc

In poarta:
- Agatha Christie - murder she wrote adversarilor – sa moara normal, pe mama lor (upon their mother:). Cunoaste toate tertipurile criminalilor…n-ai cum s-o iei prin surprindere cu un sut la vinclu, deoarece are o un simt deosebit al misterului, detinand o arma logistica secreta – un personaj care se dovedeste in mod neasteptat a fi vinovatul.

Fundase:
- Virginia Woolf – precursoare a jocului literar modern, depresiile o tin uneori pe banca de rezerve, dar pe gazon sclipeste prin tehnica stream of conciousness.
- Margaret Mitchell – cu o rezistenta capatata in lumea jurnalismului, dispune si de viteza pentru ca vantul e mereu de partea sa. Cu inteligenta si talent, a construit strategia unui personaj memorabil si...oricum cand Dumnezeu nu e roman, intotdeauna si maine este o zi.
- Emily Bronte – la fel de talentata ca si surorile sale, numai ea a fost selectionata datorita pasiunii pe care o depune pe teren si datorita naturalismului ce se simte in personajul Catherine implicata (dupa cum relateaza revista Story) intr-o tumultoasa relatie cu numitul Heathcliff.
- Jane Austen – nu are nicio prejudecata in a mai cotonogi din cand in cand cate-o adversara folbalista, intrarile ei fiind destul de dure prin ironie si ratiune excesiva.

Mijlocase:
- Marguerite Yourcenar – este o piesa de baza a echipei, am putea spune chiar, fara sa ne inselam prea mult, ca are taria unei pietre filosofale si aceasta pentru ca detine memoriile lui Hadrian copilu’ normal.
- Françoise Sagan – petrecareata echipei, recunoaste minusurile unei vieti in lumina reflectoarelor si superficialitatea lumii in care se invarteste. Cu toate acestea, este o persoana cu multa sensibilitate si cu bune maniere – de aceea da buna ziua tristetii (bonjour tristesse).
- Doris Lessing – a carei valoare a fost recunoscuta printr-un premiu al Ligii Campionilor Nobel, premiu primit si dus acasa in 2007. Doar din auzite si citite, putem sa va relatam ca unul dintre cele mai frumoase goluri inscrise a aparut pe tabela cu numele The Grass is Singing.
- Elena Farago. “Folbalul” nu este doar tehnica, nu este doar mandrie masculina impartita intre suporterii unor echipe, ci trebuie sa fie si spectacol. Show-ul va incepe cu “gandacelul” si se va termina cu “catetelusul schiop”. Elena Farago este un golgheter al giumbuslucurilor si al perlelor copilaresti. Cum sa nu se erijeze intr-un brand cand noi toti am repetat de atatea ori “Gandacelul...de Elena Farago” si ne-a tremurat de atatea ori vocea cand pumnul strangea si…”nu stii oare ca-s mic si eu si ca ma doare?”

Atacante:
- Amélie Nothomb – cea mai sarguincioasa jucatoare, nu trece niciun an fara sa mai inscrie o carte. Se tine in forma prin antrenament intensiv, dar si prin dieta, ceea ce se observa clar in biografia foamei. Este o atacanta iscusita, ce reuseste sa sparga apararea adversa pentru ca stapaneste secretul igienii asasinului.
- Claire Castillon – cea mai tanara jucatoare din echipa, careia i-am dat tricoul cu numarul 10, foarte priceputa in dribling-ul cuvantului si detinand multe scheme scriitoricesti cu care isi surprinde adversarul pe care-l considera doar o insecta.

Multumesc pentru atentie!
A.Z.