Sf. Gheorghe

Cand am senzatia ca norocul s-a expatriat la alta persoana, tocmai atunci se intampla ceva si imi schimb parerea fluctuanta. Norocul s-a gandit sa-si fluture fata acum 3 ani, cand am fost admisa in tabara de creatie organizata de Nicu Alifantis, la Sf. Gheorghe. Am avut noroc acum 2 ani cand, aceeasi tabara-concurs Prometheus nu s-a mai tinut, dar am fost invitata pentru doua recitaluri pe scena Anonimului, din acelasi Sf.Gheorghe, in camping-ul Delfinul. Anul acesta am avut din nou noroc, iar organizatorii nu m-au uitat si m-au chemat sa mai cant pe frumoasa scena strajuita de multe bancute simpatice de lemn.

Cu prieten, frate, prietena fratelui la babordul ce pleaca din Tulcea, am fost dusa leganat vreo 3 ore, timp in care ba te sufoci in cabina pasagerilor, ba ti se face frig pe punte, ba te ineci cu fumul pasagerilor ai caror ochi aluneca pe colturi de apa ce ai dori sa fie mai curata, ba incep sa te muste emotiile pentru ca stii ce frumusete te asteapta la capatul voiajului.

Ce lasi in urma nu mai conteaza. Esti nerabdator sa vezi pamant, case, scoici, nuferi, stuf, pod, terasa de lemn, scena, plaja, pescarusi. Mai este pana la Sf. Gheorghe...

In sfarsit constructiile infrumusetate de lemn si machiate cu stuf, ce comunica prin alei de ciment, gadilate de iarba - Camping-ul Delfinul.

Uau, ia uite ce scrie?:) Cam mare - nu? Da, dar de ce sa stea ecranul degeaba? Sa munceasca! La fel ca si mine, in plin proces de reamintire a versurilor ce-mi scapa uneori printre neuroni.

Fac tot felul de moace si fete. De obicei in concertzele sprancenele fac gimnastica, ochii - genuflexiuni, pleoapele se tavalesc de emotii si buzele stau ascunse dupa microfon.

Fara putin efort, nu iese Re-ul. N-am ce-i face, trebuie sa-l dau afara din corzile vocale. Si eu din nou...Falling.

Cea mai frumoasa plaja. Ador plaja de la Sf. Gheorghe. Scoate linistea din cotloanele mintii, aduce bucuria in prezentul firii. Si pleosc: balaceala aproape toata ziua. In fata - mare, in dreapta - Delta. Ce-ai putea sa-ti mai doresti?

Zbrrr peste valuri


Delfin de lemn in deriva


Vuuum...pe uscat

Triunghi de Delta

Reflex-ie

Constiinta m-a luat de urechi ca cica n-am mai scris demult, prezentand simptome de nesimtire. Asa ca am intrat prin efractie intr-un gand proprietate personala, l-am scuturat de superficialitate si l-am jecmanit de esenta. Cu prada in traista, am mai colindat niste concluzii.

Umbla vorba pe la mine prin cap ca noua, oamenilor, ne este mai usor sa credem despre ceilalti orice ipoteza murdarita de negativ. Este mult mai usor – aproape natural sa faci asta decat sa iti folosesti simturile ca sa detectezi calitatile gustoase. Mi se pare ca dezvoltam un motor psihologic specializat in potentarea celor mai insignifiante defecte - ale altora. Poate ma insel. Sper. Dar la cat realism face slalom printre leucocite…

Fenomenul de barfa este arhaic, probabil chiar genuin. Cred ca si in Paleolitic, in principal femeile, se mai adunau pe la un colt de pestera si mai zgariau cate-un desen rupestru pe o bucatica de stanca. Decodare: Ai vazut draga ce salbatic ii statea pielea aia de leopard ?...

De fapt daca ii denigrezi in gand sau verbal pe ceilalti, inconstient iti poate folosi la propria parere despre sine. Printr-un simplu exercitiu de comparatie tacita, iesi castigator(oare) in concursul « cine-i mai fain ».