Frigul si nametii mediatici au trezit in mine o nostalgie fata de trecuta toamna simpatica si un dor ciudat de vara. Cel mai dor mi-e de fructul cu habitat de leguma – pepenele. Pot sa-l consum in cantitati industriale, fara sa-mi fie rusine de stadiul rotund in care ajunge magazia gastrica. Muntii mici de zaharoza de pe miezul racoritor mai mult sau mai putin sangeriu zgandaresc si in toiul iernii ceea ce numim « pofta ». Pana si intr-un tablou botezat « natura moarta » mi se pare apentisant.
Pistrui de samburi
Vocea un pic infundata de frig imi aminteste didactic ca trebuie sa consumam fructele si legumele de sezon. Ca sa nu contrazic vocea care mi-e destul de prietena, dau drumul la zambet , dar nu stiu cum se activeaza deodataintre doi neuroni imaginea rosiilor cumparate acum doua saptamani. Tot rosii, tot tari. Fara prea mult gust, stomacul se stramba cu un chiuit surd. Dupa « punctul » din fata lui «dupa » ar urma previzibilul discurs despre calitatea regretabila si dubitabila a ceea ce mancam. Il stii. Solutia ar fi piata. E departe insa (si de mine) iar cine te asteapta acolo are haine de taran si portofel de comerciant. Nu prea mai cred in « naturaletea » produselor de la piata.
Nu-i nimic. Vine Craciunul. Portocalele din fructiera il anunta. Mai ales cand le deranjezi pungile minuscule ascunse in coaja. Sunt ca pungile aruncate vara de la vreo fereastra, numai ca pline cu seva portocaleasca care se razbuna pe degete colorandu-le. Nu mai am aceeasi placere de a le consuma ca atunci cand eram mica, insa Craciunul miroase in continuare a portocale. Craciunul tau cum miroase ?
Am primit un ppt cu un nume apocaliptic. Nu stiu daca este intr-adevar un interviu al d-lui Neagu Djuvara, dar mi s-a parut foarte…rasist. Imi voi permite sa contrazic un pic interviul, chiar daca dispun de o inteligenta mediocra si o cultura asemenea.
Pepeteul incepe in forta cu zicerea: Europa de maine apartine arabilor si tiganilor carora li s-au deschis portile. De fapt unora li s-au deschis, altii au intrat cu forta. Nu mai conteaza. Caci fenomene de migratie au existat dintotdeauna – vezi stramosii tiganilor, rromilor, jitanilor sau ce nume li s-a mai dat, popoare venite din India care s-au asezat peste tot in Europa. Ceea ce mi se pare si mai interesant este insa migratia « dorita », migratia «incurajata » si migratia « indreptatita ». Ordinea nu e obligatorie pentru ca din pacate nu stiu foarte multa istorie. Am totusi nesimtirea sa amintesc ca desi toate marile puteri se plang acum de migratie si metisaj, ele sunt cele care au dorit-o, au incurajat-o, iar din multe puncte de vedere imigrantii din Germania, Franta, Italia, Spania au toate drepturile sa fie acolo.
In Germania sunt destul de multi turci. Sunt acolo inca din secolele 17 si 18 cand Imperiul Otoman, care inca parjolea tot ce gasea prin Balcani si mai sus, a trebuit sa se retraga, lasand in urma destui soldati. Apoi prin anii 60, Germania a avut nevoie de multa mana de lucru pentru a se reface dupa razboi. Si care e cel mai ieftin mijloc ? Toata lumea stie – imigrantii. La fel au facut toate celelalte puteri, in decursul a mai multor perioade.
Franta de asemenea a recrutat, inca de dupa Primul Razboi Mondial, mana de lucru din nordul Africii, din Indochina si China, iar intre cele doua razboaie din Europa de Est.
Despre Italia si Spania nu mai intru in detaliu istoric pentru ca prezentul e mai graitor: toti avem rude, cunostinte, prieteni care au plecat pentru a munci peste granita. In majoritatea cazurilor nu cred ca a fost o decizie usoara si nici o viata roz. Eterna NEVOIE si SARACIE te indeamna la multe compromisuri...
Asadar nu cred ca marile puteri ar trebui sa se planga de metisaj si nici noi nu ar trebui sa le plangem. Cu atat mai mult cu cat, dupa ce ai o istorie de cuceritor imbogatit (Anglia, Franta, Spania care a avut muuulte colonii), dupa ce ai o istorie de negot cu negri (Olanda care a carat peste tot sclavi in frumoasele-i vapoare), te poti astepta la o circulatie a colonizatilor in tara colonizatoare. Si ca sa continuu ideea… « corcitului », mi se pare ca de fapt tarile occidentale s-au obisnuit cu propriul metisaj. Mai greu ne este noua, celor din est sa-l acceptam, noi fiind de mici destul de rasisti (ma rog…aici ma abtin sa-mi dau drumul la gura in ceea ce priveste rromul amar, cu gust coclit si o calitate de retinut - inventivitatea).
Ca sa termin cu metisajul, explic de ce am ales pentru acest articol o poza cu o…metisa…Marie N’Diaye, autoare franco-senegaleza, castigatoare a premiului Goncourt in 2009. Ceea ce inseamna ca si ce se naste din imigrant tot arta poate produce.
Alta observatie din pps se referea la schimbarile inevitabile ale societatii, artei, stiintei etc… vazute ca semne ale unui nou Ev Mediu – mda…cum poti categorisi o perioada in care plimbam dej’tu pe ecranul unui smartphone, trimitem semnale fumigene prin videoconferinta si lasam robotii sa se ocupe de probleme medicale?
Dar cea mai dureroasa afirmatie pe care o aud de mult timp si sunt sigura ca si stramosii stramosilor nostri au auzit-o este ca tinerii nu au idealuri, nu mai au nici o ambitie si nu mai fac copii. Pe langa faptul ca e destul de greu sa ai ambitii intr-o tara in care aproape nu mai exista patura sociala de mijloc, unde numai cativa care fura, pardon « fac afaceri »(cu Statul sau prin orice alta metoda ilicita) au multi bani, in care…in care…toata lumea stie cum e, mi se pare totusi ca sunt multi tineri extraordinari si mai fac si copii in ciuda unui decor trist. Nu stiu despre voi, dar eu cunosc numai tineri frumosi si destepti !!
In concluzie problema nu este cauzata de tineri, ci de babacii comunisti, limitati, cu coruptia in sange si demagogia in ADN.
Pistrui de samburi
Pe bicicleta...mecanica
