Reflex-ie

Constiinta m-a luat de urechi ca cica n-am mai scris demult, prezentand simptome de nesimtire. Asa ca am intrat prin efractie intr-un gand proprietate personala, l-am scuturat de superficialitate si l-am jecmanit de esenta. Cu prada in traista, am mai colindat niste concluzii.

Umbla vorba pe la mine prin cap ca noua, oamenilor, ne este mai usor sa credem despre ceilalti orice ipoteza murdarita de negativ. Este mult mai usor – aproape natural sa faci asta decat sa iti folosesti simturile ca sa detectezi calitatile gustoase. Mi se pare ca dezvoltam un motor psihologic specializat in potentarea celor mai insignifiante defecte - ale altora. Poate ma insel. Sper. Dar la cat realism face slalom printre leucocite…

Fenomenul de barfa este arhaic, probabil chiar genuin. Cred ca si in Paleolitic, in principal femeile, se mai adunau pe la un colt de pestera si mai zgariau cate-un desen rupestru pe o bucatica de stanca. Decodare: Ai vazut draga ce salbatic ii statea pielea aia de leopard ?...

De fapt daca ii denigrezi in gand sau verbal pe ceilalti, inconstient iti poate folosi la propria parere despre sine. Printr-un simplu exercitiu de comparatie tacita, iesi castigator(oare) in concursul « cine-i mai fain ».

Oare la ce ma gandeeesc?

Dupa ce ca nu am mai scris de mult timp, mai si vin cu obraznicii interactive. Probabil o sa-mi raspunda ecoul. Ei...incerc si eu!
Asadar astept la "comentarii" sa-mi spuneti (cu citat sau nu) la ce credeti ca ma gandeam.
Dulce asteptare...:)

Aseara in Expirat, maine in Iron City, joi in Nautilius

A iesit fain aseara. M-am auzit cum nu m-am mai auzit de ceva timp. Mi-au iesit si cover-urile...pe nas – m-am linistit pentru ceva vreme. Eu stiam de pericolul de a fi comparat(a) cu originalul (nici macar varianta live:), dar am zis ca imi asum eventualele critici. Aceasta pentru ca sunt piese pe care le iubesc, care ma fac fericita in momentul in care le cant. Nu e vorba de snobism – nici macar de faptul de arata ca si eu pot sa execut triluri ca Alicia Keys. Dar daca se nimereste in public un fan al vreunei imitate, taci chitic si te bucuri de ceilalti ochi si celelalte urechi. Mi s-a recomandat sa abordez piese cu pielea mai putin inchisa. E urat din partea mea sa cant un „Hit the Road Jack” daca n-am voce de negresa. N-avem de unde – mama-tata sunt albi si nici mamaia nu era tzigan. Asa ca ma voi pune cu burta pe compus. Numai ca si aici exista un pericol: lumea nu intra in joc auditiv hedonist la prima auditie – e un pic mai greu. Si risti sa-i plictisesti. Ma voi gandi la alta „strategie”.

Pana una alta – nu renunt la conceptul „mozaic” – adica „una de-ale lor, una de-ale mele” (bineinteles ca aseara am dat "duma" cu eroare 404 si am zis „una de-a mea, una de-a lor” – insa mi-am amintit ca acolo s-ar pune „dintre” si efectuam acordul).

Joi in Nautilius (http://www.danifat.blogspot.com/), in afara de piesele mele o sa cant si piese populare din toate zonele mari ale tarii – ca sa-l multumesc in sfarsit pe taica-meu care s-a tinut de mine sa ascult muzica populara, iar eu continuam cu Bach, Chopin si Beethoven. O sa fac un itinerariu muzical pe harta noastra pescareasca incercand sa reproduc prin cutia de rezonanta din dotare diferite floricele invatate de la mama – ce am putut retine pentru ca mama e de neegalat. Si nu exagerez. O mare bucurie am gasit in restaurantul cu scoici si doua acvarii de pe strada Popa Nan – exista pe scena un pian electronic. Asa ca mai am o surpriza mica pe 19 martie.

Maine in Iron City, este concert cu Zoia Alecu ( http://folkfrate.blogspot.com/2009/03/carari-de-maci.html.) O sa cant in deschidere cateva piese – in functie de ce zice regizorul de scena – sau regizorii. In inchidere o sa fie Cristina Andries, Stefan Tivodar, Mysha, Teddy, Johnny, poate si Dragos - adica numai simpatici.