Am tradat. Iar pentru asta m-am pedepsit si m-am expatriat…din propriul blog. Dar am fost repede primita inapoi...de mine. Vina a fost aceea ca am fost la Roma si cum am ajuns acolo, dupa ce am intrebat cu r-ul italian de rigoare unde este strada Milazzo, mi s-a raspuns intorcandu-mi-se totodata mieros o intrebare ce se referea la nationalitatea mea. Am zis ca sunt...frantuzoaica. Bonne soirée mademoiselle. Merrrci. Nu-mi venea sa cred ca am raspuns asa. Mda – era cealalta: fricoasa. Nu sunt lipsita de patriotism, nici macar de curaj, insa ma uitasem cu o seara inainte la o emisiune despre cum creste exponential ura italienilor – na, ca s-au dus si dacii (poate si tracii cu paronimul lor cu tot) peste romanii de la Roma si nu numai.
Trebuie sa ma scuzati si sa gasiti o farama de iertare: era noapte cand am ajuns acolo, strada principala - pustie si nu voiam deloc sa aflu daca primul om cu care vorbesc este xenofob sau nu.
Nu e Medusa!
Aveam o temperatura ciudata de la fericire: dadeam jos gradele de pe mine ca sa mai incalzesc atmosfera cam pietrificata-pietruita-pietroasa. Vestigii, monumente, biserici, catedrale, dar mie tot la Muzeul National de Arta mi-a placut cel mai mult: pentru ca nu batea vantul, iar vopseaua de pe tablouri parea bine uscata. Nu am putut verifica din cauza unui dispozitiv care te impungea sonor daca te apropiai. Am scormonit prin memorie numele ce erau gravate pe rame si nu am gasit nicio silaba cunoscuta. Cei pe care i-am recunoscut erau tot francezi - doi. M-am suspectat a fi partinitoare, dar m-am calmat cu o alta explicatie: nu s-au ocupat cum trebuie de comunicare, iar departamentul de marketing s-a manjit pe maini de liniste. Am senzatia ca au ales sa scoata in fata mai mult pietricelele.
"Ia sa pictam un pic pe cer"
Mi-au placut si fantanile peste care levitau tot felul de statui (cu frunze de vitza sau nu). Vremea a fost cumsecade, norii cuminti, soarele alintat. In afara de „catunul” de Colosseum, m-am uitat cu placere la toate casele, blocurile, cladirile cu iz mediteranean care ranjeau cu terasele frumoase si verzi. Nu voiam sa-mi fac sange rau imaginandu-mi cat de frumos e acolo sus.
Soarele a alunecat pe-o coaja de banana. E pe jos. Nu se mai vede.
Pizza m-a dezamagit, pastele au cazut din picioare in capul stomacului meu, inghetata nu dadeau pe gratis.
Bocca de la veritá – mirata ca intotdeauna de atata adevar nespus.
Capela sixtina – tot frangatoare de gaturi, frumoasele maini erau la fel de insuflatoare de viata, pe alocuri, plafonul era pictat cu umbre care iti dadeau impresia ca este basorelief, dar nu era. Pana si ochiul se bucura ca putea fi atat de frumos inselat.
Am prins cred o „Sarbatoare a carnavalului” – peste tot erau copilasi deghizati, iar pe cel mai haios l-am prins in poza.
Io - nu si nu: Batman, Batman!
Nu va luati dupa tonul meu “un peu moqueur” – a fost tare frumos.
