Iarna nu-i ca vara si nici portocalele ca pepenele

Frigul si nametii mediatici au trezit in mine o nostalgie fata de trecuta toamna simpatica si un dor ciudat de vara. Cel mai dor mi-e de fructul cu habitat de leguma – pepenele. Pot sa-l consum in cantitati industriale, fara sa-mi fie rusine de stadiul rotund in care ajunge magazia gastrica. Muntii mici de zaharoza de pe miezul racoritor mai mult sau mai putin sangeriu zgandaresc si in toiul iernii ceea ce numim « pofta ». Pana si intr-un tablou botezat « natura moarta » mi se pare apentisant.

Pistrui de samburi

Vocea un pic infundata de frig imi aminteste didactic ca trebuie sa consumam fructele si legumele de sezon. Ca sa nu contrazic vocea care mi-e destul de prietena, dau drumul la zambet , dar nu stiu cum se activeaza deodata intre doi neuroni imaginea rosiilor cumparate acum doua saptamani. Tot rosii, tot tari. Fara prea mult gust, stomacul se stramba cu un chiuit surd. Dupa « punctul » din fata lui «dupa » ar urma previzibilul discurs despre calitatea regretabila si dubitabila a ceea ce mancam. Il stii. Solutia ar fi piata. E departe insa (si de mine) iar cine te asteapta acolo are haine de taran si portofel de comerciant. Nu prea mai cred in « naturaletea » produselor de la piata.

Nu-i nimic. Vine Craciunul. Portocalele din fructiera il anunta. Mai ales cand le deranjezi pungile minuscule ascunse in coaja. Sunt ca pungile aruncate vara de la vreo fereastra, numai ca pline cu seva portocaleasca care se razbuna pe degete colorandu-le. Nu mai am aceeasi placere de a le consuma ca atunci cand eram mica, insa Craciunul miroase in continuare a portocale.
Craciunul tau cum miroase ?

Pe bicicleta...mecanica