Ordinea din dezordine

Ma uit de doua zile la vasele din chiuveta – ma uit degeaba: singure nu se spala. Daca le mai las inca o zi, o sa incep sa ma uit dupa brotacei. Nu stiu de ce trec cu atata indiferenta pe langa ele si de ce nu ma deranjeaza ca stau acolo nespalate. Primul raspuns e evident: de lene – dispun din plin, dar ma declarasem o persoana careia ii placea sa spele vasele – chiar ma relaxa indeletnicirea asta (si am si radio in bucatarie sa nu ma plictisesc!). Si deja ma uit la ele cu rautate, cu: “ahm – sa credeti voi ca va spal – o sa fac asta cand vreau eu! Nu ma obliga nimic – nici macar simtul meu estetic, nici macar bruma de gospodina mostenita de la mama, nici macar senzatia de dezordine pe care o imprastie in toata bucataria". De fapt eu ma simt bine in dezordine (pentru cine mai avea vreo picatura de respect pentru mine: imi pare rau), dar faptul ca nu-s toate aranjate sau ca nu ma simt obligata sa le aranjez ma face sa ma simt libera (iac, ce cuvant mare folosit intr-un asa context ingrat; trecem noi si peste asta). O colega din facultate a expus la un seminar faptul ca o persoana organizata si ordonata este la fel si in modul de a gandi. Isi ordoneaza si structureaza ideile in mod logic, le aseaza impaturite frumos in sertarase, si le scoate de acolo dupa un algoritm bine pus la punct. A-ha: asta inseamna ca nu sunt ordonata in gandire? Ca ideile mele sunt alandala si lucrul asta nici nu ma deranjeaza? Probabil…

Ma uit la florile pe care le-am primit acum doua saptamani si inca nu s-au ofilit. Le-am schimbat apa de vreo doua ori si le-am taiat coditele o data. Pe langa vaza, au aterizat petale mici si seminte ce nu au mai rezistat in flori si si-au facut un drum in viata. Ar fi fost frumos din partea mea sa le sterg de pe masa. Si totusi nu m-am gandit un singur moment ca as putea face asa ceva. Cand am facut eu ceva cand trebuie sau cum trebuie? Nu vreau sa cobesc, insa mi se pare ca am o tendinta nativa de a gresi lucrurile sau de a face alegeri aiurea. La cele esentiale insa nu ma insel. Si am noroc in momente esentiale.

Ma uit la praful de pe televizor. Daca il sterg acum, maine se va aseza din nou. Asa – mai bine il sterg maine. Sau poimane. Raspoimaine? Nu, atunci o sa dau cu mopul. Acum o luna si ceva parca, m-am trezit doua diminetzi la rand la 7, ca sa dau cu mopul. Moment unic. Am senzatia ca aveam o nevoie acuta de curatenie. De fapt as fi vrut sa fac curat in viata mea, dar singurul mop la dispozitie era cel cu coada de plastic ce se termina cu un ghemotoc de “sfori” de care se tin scai fire de par roscat lungi – nu le-ar mai lasa gravitatia la mine in cap!Ar fi ceva sa poti face curat in viata ta: sa stergi de praf o prietenie, sa speli niste ganduri, sa dai cu mopul intr-o relatie, sa-ti lustruiesti personalitatea, sa bagi la masina de tocat niste sentimente – dar stai, ca asta nu e de domeniul “curateniei”, am intrat deja in bucatarie. In ceea ce priveste bucataria: nu stiu sa fac chiftele sau sarmale din carne de oricare ar fi ea, nici macar n-am incercat.

Gata, ma duc sa fac niste “curetenie”.