Blue

Cerneala se unduie-n forme
Vartejuri de cavaler pe un cal (?)

Cerneala cu care m-am jucat e ca norii : daca te uiti atent, vezi tot felul de forme. Tu ce vezi?

Ce mai fac:

Convinsa de faptul ca o relatie la distanta nu poate rezista prea  mult, acum un an si jumatate m-am mutat in Franta. De atunci, am terminat (aproape) un master, m-am chinuit sa-mi gasesc de munca si m-am luptat cu alte angoase decat cele…de acum un an si ceva. Alt loc, alte cerinte, alte revelatii, alte nemultumiri (numai fata de mine), alte experiente extraordinare. Dupa lacrimi de ciuda ca franceza invatata acasa nu poate fi aplicata si in targ, m-am obisnuit cu accentul, cu zambetul celor care il observa fara sa-l critice, cu un program de invidiat, cu un EL care gaseste mereu cuvintele consolatoare. Perfect. Minunat.

Statutul de scolarita mi-a dat un pic de furca. Mi-am dat seama ca in facultate nu prea am avut metoda buna de abordat examenele. Am repetat greseli si le-am compensat cu noi revelatii.

Ca sa poti valida un an de master (unul cu nume pompos ca Monde du livre), trebuie sa faci practica intr-o biblioteca, librarie sau la o editura. Dupa o practica de doua saptamani la o biblioteca in anul 1, m-am invartit cum m-am rasucit si mi-am facut rost de practica la o fonoteca (in anul 2). In curand o sa se termine cele trei luni de munca la fonoteca. Si sunt mandra de ce am facut. Cel mai interesant a fost faptul ca am tratat un fond documentar sonor românesc. M-as opri din povestit, caci am impresia ca incep sa calc in strachinile calcului lingvistic.

Pe scurt totusi : un etnolog francez (Danielle Musset) a hotarat in anii ’70 sa abordeze in teza de doctorat «Mariajul la Moiseni», un sat din Tara Oasului. Pentru aceasta teza a venit de vreo cateva ori in Romania si a inregistrat vreo trei nunti (traditii, dansuri, cantece populare). O sa povestesc in urmatorul post cum am facut, unde m-am poticnit si cand am rasuflat usurata. Pana atunci, francofilii pot citi un articol despre acest fond, pe blogul fonotecii.