joi, 15 mai 2008

Sindromul “abia cand a plecat plangand si n-a mai fost a mea”

Cred ca de mici incercam sa ne facem mari si sa intelegem firea umana sau probabil am vrea sa ne facem intelepti – ca mari nu prea inteleg de ce am vrea sa ne facem. Sa intelegem firea umana...teoretic ar fi cel mai usor – ca asta suntem, dar practic imi vin in minte atatea “de ce – uri “ incat procesul de intelegere imi pare foarte greu si anevoios. Despre intelepciune...pe la mine procesul e in toi: am foarte multe fire albe datorita (si numai ca sa fiu draguta nu folosesc “din cauza”)influentei genetice a mamei. Oricum ma vopsesc. Cu Henna. Abia asteptam sa ajung la complimentul cu nuanta geniala pe care mi l-a oferit cineva: “mda...pai pari asa o persoana care se vopseste cu Henna...”(aici: ala galben de pe mess de se tavaleste pe jos - am zis). Ea este o vopsea facuta din coaja de copac si miroase a mlastina, iar dupa mai mult timp de tinut mlastina in cap (this is my swamp;),ajungi la o culoare foarte faina de castaniu roscat. Am divagat din nou cum imi place mie...si cel putin inca unei persoane...hai doua. Dar sa termin cu elucubratia – a, da - imi plac destul de mult cuvintele ciudate(“in tinerete” erau niste neologisme pe care nu reuseam deloc sa le tin minte...si imi notam definitia...si ma mai uitam pe ce am notat...si cand era cazul sa-l folosesc, stiam cu ce litera incepe, dar restul nu venea si nu venea). Mi se pare urat sa folosesti cuvinte ciudate in prezenta cuiva care nu-i cunoaste sensul...totusi e aiurea: acum tu de unde sa stii daca persoana il stie sau nu? E un risc nu? Insa in prezenta unor persoane ce-si dau aere de superioritate parca ar fi...irefutabil – ba nu – oricine poate contrazice orice. A, si apropo de persoanele cu atitudini de printi sau printese mai aveam un comentariu: muhuhuhaha..."numai respect".
Bun – acum ca m-am eliberat si nu mai pot fi rea(da’ ce m-o fi apucat mai sus? Nu mai stiu), sa deschid niste ochi de copil si sa intreb de ce oamenii vor ce nu pot sau nu mai pot avea...de ce nu apreciaza cand au...si de ce cand au pierdut ar vrea sa (mai) aiba? Toata lumea stie ca viata e nedreapta, dar omul de ce nu face si el nota discordanta ? Nici macar eu, nici macar el, hai – eu mai putin, nici macar noi, despre voi – n-ar fi corect sa ma pronunt.
Suntem niste ametiti – cu mine in frunte desigur. Ma gandeam sa iau in seama vorba “ai grija ce-ti doresti” si sa nu mai vreau chestii romantice: o sa ma fac o materialista si o sa-mi placa bumbacul, satenul mai putin, inul si mai putin. O sa fiu o materialista si o sa vreau – un pian. Accept si unul electronic, dar sa aiba clapa dinamica. Pianul mecanic ar avea avantajul sunetului(la fel si dezavantajul) si al unor vibratii. Pianul este instrumentul la care am vibrat prima data, desi sunt sigura ca in viata intrauterina am dat de doua ori cu piciorul cand l-am auzit pe tata cantand la flaut una din sonatele lui Bach (prima e preferata mea) si o data cu mana cand l-am auzit cantand la vioara pe sensibilul insensibil. Bach era berbec – nu stiu cum ne-am fi inteles, dar exista o chimie...
Intr-o vara, a venit pe la mine o prietena din Bucuresti si a cantat la orga ce exista pe la noi prin sufragerie un menuet- de Bach. Am inlemnit. Dar inainte, am simtit bucurie, caldura si de aici nu mai caut cuvinte ca nu stiu cum sa explic ce am mai simtit. Cert e ca intr-o saptamana am invatat piesa pentru ca taica-meu a gasit partitura printre hartoage. Nu prea stiam eu notele, dar aveam asa o pasiune care ma impingea la chinuiala neincetat. Un copil care se bucura cand aude Bach, ar trebui sa fie un semn bun, dar nu cred ca atunci mi-am dat seama ca sunt speciala – toti suntem, dar eu am facut uneori eforturi sa-mi demonstrez asta. Q.e.d.
Cand aud “clipocitul pianului”, ventricolul drept se inghesuie un pic intr-un atriu (bineinteles ca nu stiu care e in partea de sus a inimii, si nici de unde pleaca sangele oxigenat – o sa ma interesez). Nu cred ca e vreo problema care sa fie descoperita la un EKG, e doar sensibilitate.
Muzica face bine – mai ales daca ai sindromul “abia cand a plecat plangand si n-a mai fost a mea” – subiect pe care l-am ocolit intentionat pentru ca fiecare cred ca a inteles exact mesajul pe care am vrut sa-l trezesc in sinapse.